Autoritatile capitalei prevad pentru anul 2008 un deficit de surse de finantare de un miliard de lei

Scris la 30 Octombrie 2007

Autorităţile municipiului Chişinău prevăd pentru anul 2008 un deficit de surse de finanţare de circa 1 mlrd. lei. Primarul adjunct al capitalei, Mihai Furtună a declarat în cadrul şedinţei de luni de la Primărie că, în timp ce veniturile pentru 2008 sunt prognozate la nivelul de circa 1,34 mlrd. lei, necesităţile reale ar fi de 2,4 mlrd. lei, transmite Info-Prim Neo. Furtună a menţionat că proiectul bugetului municipal pentru anul 2008 este practic definitivat, fiind coordonat cu subdiviziunile Consiliului municipal Chişinău (CMC), de comun acord cu Ministerul Finanţelor şi în conformitate cu normativele de cheltuieli pentru asigurarea activităţii subdiviziunilor municipiului.

În conformitate cu proiectul deciziei CMC, pentru anul 2008 se prognozează o creştere a veniturilor cu doar aproximativ 30 mil. lei comparativ cu volumul veniturilor prognozate pentru anul 2007. Veniturile vor fi acumulate din trei surse principale – venituri proprii ale municipalităţii în valoare de 1,08 mlrd. lei, defalcările din veniturile generale de stat – 157,7 mil. lei şi transferurile de la bugetul de stat – 102 mil. lei.

La capitolul cheltuieli, proiectul de decizie prevede suma de 1,37 mlrd. lei. Pentru menţinerea ordinii publice sunt prevăzute 75,6 mil. lei, ceea ce reprezintă doar 79% din necesităţi; pentru învăţământ – 698,5 mil. lei (77%); ocrotirea sănătăţii – 17,6 mil. lei (41%); transportul şi gospodăria drumurilor – 18,8 mil. lei (44%); gospodăria comunală şi de locuinţe – 320,8 mil. lei (39%) din necesităţi.

„Cu o astfel de acoperire a cheltuielilor nu va putea fi organizată activitatea normală în municipiu”, a menţionat Mihai Furtună. Una din soluţii pentru depăşirea acestei situaţi ar fi, potrivit viceprimarului, majorarea taxelor locale, cum ar fi taxa pentru prestarea serviciilor de călători, taxa pentru parcare, taxa pentru amplasarea publicităţii, taxa de piaţă, taxa pentru unităţile comerciale etc. El a menţionat că responsabili din cadrul subdiviziunilor Primăriei urmează să înainteze până la 1 noiembrie propuneri în acest sens.

De asemenea, municipalitatea se va adresa către Parlament pentru a fi revăzute, spre majorare, cotele defalcărilor la bugetul municipal de la unele impozite şi taxe acumulate în municipiu, cum sunt taxa pe valoare adăugată, taxa pentru folosirea drumurilor. De asemenea, se va cere, ca defalcările de 50% din impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător să fie majorate până la 100%, în contextul stabilirii de către stat a cotei “zero” la venitul reinvestit, fapt care va crea în bugetul municipal pentru 2008 un gol de 350 mil. lei.

Totodată, Mihai Furtună a menţionat că în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2008 se prevede o neechitate pentru municipalitate la capitolul transferuri pentru nivelarea bugetară. Potrivit lui, în timp ce pentru municipiul Bălţi sunt prevăzute 129 mil. lei, pentru municipiul Chişinău – doar 100 mil. lei. În acest context, Parlamentului i se va solicita să aloce Chişinăului 250 – 300 mil. lei.

În cazul în care municipalitatea va atinge aceste obiective, veniturile municipiului pentru anul 2008 ar urma să crească până la 1,81 mlrd. lei.

Sursa:Eco

Leave a Comment »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.